Prin apel la 112 a fost anunțat un accident rutier produs în satul Bistricioara din comuna Ceahlău, județul Neamț.
Un autoturism, în care se aflau două persoane, a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat pe cupolă.
La locul solicitării s-au deplasat un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere cu module pentru descarcerare și prim ajutor din cadrul Gărzii nr 2 de Intervenție Poiana Teiului, SAJ și IPJ.
La sosirea forțelor de intervenție cele două persoane erau ieșite din autoturism.
O femeie în vârstă de 37 de ani și o fetiță de 4 ani au necesitat îngrijiri medicale.
Acestea au fost preluate de echipajul SAJ și ulterior transportate la spital.
Potrivit polițiștilor nemțeni, femeia din Bistricioara conducea un autoturism pe DJ 155F, în afara localității, și nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă la stânga, părăsind partea carosabilă.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Citește și Cât de bună este sauna împotriva crizelor cardiace





