Opt persoane au fost rănite și transportate la spital după o coliziune produsă în noaptea de luni spre marți, în județul Neamț, între un microbuz, o autoutilitară și o autocisternă.
Accidentul s-a produs pe DN2-E85, în zona localității Săbăoani, în apropiere de Traian, și a mobilizat un număr important de echipaje de intervenție.
La fața locului au fost trimise cinci ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean, echipaje de pompieri cu modulul de descarcerare, precum și polițiști.
În microbuz se aflau șapte persoane, iar în autoutilitară și autocisternă se aflau doar șoferii.
„În urma evenimentului nu au rezultat persoane încarcerate.
Toate persoanele s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.
Opt persoane – cinci femei şi trei bărbaţi – au primit îngrijiri medicale la faţa locului, după care au fost transportate la spital de echipajele SAJ şi SMURD”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, căpitanul Irina Popa.
Primele cercetări efectuate de polițiști indică faptul că accidentul ar fi fost provocat de un tânăr șofer aflat la volanul unei autoutilitare.
„La data de 22 iunie a.c., în jurul orei 23:23, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Roman au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier, în afara localităţii Traian.
În urma cercetărilor desfăşurate de poliţişti a rezultat faptul că, în timp ce un tânăr, în vârstă de 18 ani, din Vrancea, conducea o autoutilitară pe DN2-E85, cu direcţia de deplasare spre municipiul Roman, ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu o cisternă şi ulterior cu un microbuz, condus de un bărbat de 44 de ani, din Roman, care circulau din sens opus”, anunţă IPJ Neamţ.
În urma impactului au fost răniți șase pasageri din microbuz, cu vârste cuprinse între 36 și 58 de ani, dar și șoferul microbuzului și cel al autoutilitarei.
Polițiștii au verificat dacă șoferii consumaseră alcool înainte de accident, însă rezultatele testărilor au fost negative în toate cele trei cazuri.
Ancheta continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
Citește și Urmările ca-n filme după un tânăr din Bacău





