O femeie care stătea pe o bancă, pe trotuar, a murit lovită de o maşină scăpată de sub control.
Şoferul acesteia încerca să evite un accident după ce comisese o greşeală des întâlnită pe şosele.
Trecătorii au încercat să mute automobilul ca să scoată victima de sub tonele de tablă, dar orice efort a fost în zadar.
Pietoni, şoferi şi locatari din blocurile din jur s-au mobilizat imediat pentru a o salva pe femeia de 44 de ani prinsă sub roţile maşinii.
Efortul lor, nu a ajutat-o, însă. Inima ei a cedat înainte de sosirea medicilor.
Totul s-a întâmplat foarte repede, în doar câteva zeci de secunde.
Femeia aştepta pe cineva. A auzit motorul turat din plin şi scârţâitul roţilor pe asflat, însă nu a mai resuşit să se ferească la timp din calea maşinii scăpate de sub control.
„Au început manevrele de resuscitare şi de stabilizare a acesteia. A fost un echipaj SAJ, a fost un echipaj SMURD, dar, în ciuda tuturor eforturilor, pacienta a fost declarată decedată”, a declarat Vavilia Munteanu, asistent şef SAJ Tulcea.
Şoferul de 58 de ani a provocat accidentul după o greşeală pe care o fac mulţi.
Mergea foarte aproape de maşina din faţa lui când aceasta a frânat.
Ca să evite tamponarea, bărbatul a tras de volan şi s-a urcat cu automobilul pe trotuar.
Nu a apucat să frâneze şi a trecut peste femeia care stătea pe bancă.
Experţii în conducere preventivă cred că şoferul nu era atent la drum.
„Maşina din faţă a frânat, şoferul şi-a dat seama că-l va lovi şi atunci reacţia pe care a avut-o a fost de evitare, dar fără să anticipeze ce urmează să se întâmple.
Dacă era atent, cu siguranţă ar fi putut evita”, a declarat Alex Filip, pilot de raliu, pentru observatornews.ro.
Ţara noastră rămâne în topul sumbru al deceselor în accidente rutiere din Europa. 1.293 de oameni au murit anul trecut pe şoselele din România.
Citește și 4 lucruri care vă salvează viața pe caniculă





