Un accident grav a avut loc miercuri, 10 iulie 2024, în municipiul Onești, pe strada Sfinții Apostoli, la intrarea în cartierul Satul Catolic.
La fața locului s-au deplasat de urgență o o ambulanță SAJ de la Substația Onești și un echipaj SMURD.
„O șoferiță de 19 ani, din comuna Pârgărești, județul Bacău, în timp ce circula regulamentar pe strada Sfinţii Apostoli din Onești a surprins și accidentat un pieton de 12 ani, care a traversat prin loc nepermis.
Pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătoarea auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, cms. Cătălina Păduraru.
Citește și Cele mai bune şi cele mai proaste băuturi pe caniculă