Un bărbat de 28 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier produs pe DN 17A, în localitatea Sucevița, județul Suceava.
O autoutilitară Iveco, condusă de un bărbat de 28 de ani, din municipiul Iași, se deplasa dinspre comuna Marginea către centrul localității Sucevița, iar la un moment dat șoferul autoutilitarei a efectuat un viraj la stânga fără să se asigure corespunzător.
În acel moment, un autoturism Audi, condus de un tânăr de 28 de ani, care circula în aceeași direcție și se angajase în depășire, a intrat în coliziune cu autoutilitara.
În urma impactului, autoturismul Audi a fost proiectat în afara părții carosabile, într-un timpan de podeț. Conducătorul auto a acuzat dureri și a fost preluat de echipajele medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți. În urma investigațiilor, acesta a fost diagnosticat cu contuzie lombară, fiind încadrat ca rănit ușor.
Polițiștii i-au testat pe ambii conducători auto cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
De asemenea, verificările în bazele de date au arătat că ambii aveau dreptul de a conduce valabil.
În urma cercetărilor, s-a constatat că autoutilitara Iveco nu avea încheiată o poliță obligatorie de asigurare RCA.
Pentru această abatere, conducătorul auto a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 2.000 de lei. Totodată, polițiștii au dispus reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numărul de înmatriculare.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 196 alin. (2), raportat la art. 194 alin. (1) lit. b) din Codul penal.





