Planul Roșu de intervenție a fost activat luni seară, 11 noiembrie 2024, în Giurgu, după ce un microbuz cu călători și un autoturism s-au ciocnit pe DN 6.
Conducătoarea mașinii a decedat, iar șase persoane din microbuz au fost rănite, în urma impactului.
Alte şase femei rănite aflate în microbuz au fost transportate la spital, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Giurgiu.
„Planul Roşu de Intervenţie a fost dezactivat în urma accidentului de pe DN 6, din apropierea localităţii Valea Plopilor, între un microbuz în care se aflau 19 persoane şi un autoturism în care se afla doar conducătoarea auto, o femeie în vârstă de 50 de ani.
Aceasta a fost găsită în stop cardio-respirator, i-au fost aplicate manevrele de resuscitare, însă, din nefericire, medicul aflat la faţa locului a declarat decesul acesteia.
Alte şase persoane, femei cu vârste cuprinse între 23 şi 67 de ani, din microbuz au avut nevoie de îngrijiri medicale, toate conştiente şi cooperante au fost transportate la spital pentru investigaţii suplimentare”, precizează ISU Giurgiu.
Inițial autoritățile anunțaseră că în microbuz se aflau 23 de persoane.
La faţa locului s-au deplasat pompierii din cadrul Staţiei Mihăileşti, Detaşamentelor Giurgiu şi Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, o autospecială pentru transport victime multiple, trei ambulanţe SMURD şi trei ambulanţe SAJ.
În ajutorul lor au fost trimise „resurse din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov, respectiv o unitate de terapie intensivă mobilă şi o autospecială pentru transport victime multiple, precum şi o ambulanţă SMURD de la ISU Teleorman.
Citește și Cele mai faimoase tuneluri din România au ajuns la… 2 kilometri