Nici nu a început bine ziua de duminică și deja, la Iași, s-au întâmplat două accidente destul de grave. Un bărbat și-a găsit sfârșitul într-un mod tragic, în satul Pietrosu, comuna Tătăruși. La Bordea, un TIR a scos de pe șosea p ambulanță SAJ.
Bărbatul din Pietrosu a fost gasit pe un câmp, prins sub tractorul cu care s-a rasturnat. S-a apelat la 112, iar la fața locului au intervenit echipaje de descarcerare, poliție, criminaliști și un echipaj de la SAJ Iași.
Din nefericire, nu s-a mai putut face nimic pentru bărbat, acesta fiind deja mort din cauza traumatismelor severe suferite.
În altă ordine de idei, un accident rutier s-a produs în localitatea Bordea, județul Iași, cel mai probabil din cauza zăpezii. Șoferul unui TIR, cel mai probabil, nu a adaptat viteza la condițiile de mers, a derapat într-o curbă și a scos o ambulanță SAJ Iași în afara părții carosabile. Nicio persoană nu a fost rănită.