O vânătoare de ouă, organizată pe aerodromul din Bacău, a fost la un pas de o tragedie.
Pentru că organizatorii n-au mai aruncat ouăle din avion, aşa cum au promis, părinţii şi copiii s-au năpustit asupra aeronavelor la aterizare.
S-au apropiat periculos de mult avion, chiar pe sub elicele care încă se învârteau. Jandarmii nu au mai putut face faţă mulţimii.
Copiilor li s-a promis că vor pica din cer 15.000 de ouă pe care ar fi trebuit să le adune.
Reclama organizatorului promitea că trei avioane care vor survola Aerodromul din Mărgineni vor împrăştia ouă. Mai multe ore, cei mici au stat în zadar cu ochii pe cer.
Iepuraşul care a venit să împace copiii supăraţi, aruncând câteva ouă, a făcut şi mai mult haos.
Părinţii şi copiii s-au călcat în picioare să prindă un premiu de consolare.
Într-un comunicat postat pe Facebook, organizatorul, care a avut ca partener Primăria Mărgineni, aruncă vina pe Aeroclub, pentru că nu ar fi respectat programul, pe jandarmi că au stricat distracţia, dar şi pe părinţi:
„Reprezentanții Aeroclub Mărgineni au devansat programul în mod unilateral.
Din cauza faptului că un prim avion a lansat un prim sac de ouă ce a provocat îmbulzeală pe pistă, s-a ajuns la decizia reprezentanților de la Jandarmerie de a opri continuarea momentului în scopul de a evita accidentări sau situații neplăcute”.
„Siguranţa participanţilor, marea majoritate copii, a fost pusă în pericol.
Au sancţionat contravenţional organizatorul evenimentului cu amendă în valoare de 5000 de lei pentru neluarea de către organizatori a măsurilor de întrerupere a adunării publice”, a declarat Alexandra Danculea, Jandarmeria Bacău.
Pentru fiecare copil prezent la eveniment, părinţii au plătit bilete în valoare de 90 de lei pentru întreaga zi, în care beneficiau de ateliere, sau 60 de lei doar pentru Vânătoarea de Ouă.
Tradiţia vânătorii de ouă provine de la catolici şi reprezintă un moment de bucurie şi satisfacţie pentru copii.
Sursa: observatornews.ro
Citește și Ea este cea mai bogată româncă din Italia