Serviciul Asociații Proprietari, din cadrul Primăriei Iași, trebuia să organizeze luni examenul pentru atestarea administratorilor asociațiilor de proprietari, însă din cauza numărului mic de candidați acesta a fost amânat.
Potrivit regulamentului de organizare a examenului pentru obținerea atestatului de administrator de imobile, acesta se poate desfăura doar dacă sunt prezenți cel puțin 15 candidați înscriși. La examenul de luni s-au înscris doar 10 candidați.
Cel mai probabil, examenul va fi reprogramat pentru luna septembrie.
Examenul se adresa persoanelor care au absolvit cursuri de pregătire în domeniu, dar nu sunt atestate. Pentru a obține atestatul, candidații trebuie să treacă un test grilă, la care să răspundă correct la cel puțin 21 de întrebări dintre cele 24 din legislația în vigoare specifică asociațiilor de proprietari și o lucrare practică privind repartizarea cheltuielilor.