Atleta originară din Neamț Bianca Ghelber și-a asigurat oficial prezența la Jocurile Olimpice Paris 2024.
Bianca Ghelber se află la a patra participare la Jocurile Olimpice.
A 33-a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară va avea loc la Paris între 26 iulie și 11 august 2024.
Sportiva nemțeană a reușit să îndeplinească baremul olimpic de calificare la aruncarea ciocanului, la Kip Keino Classic Nairobi (Kenya), competiție din cadrul World Athletics Continental Tour Gold.
Bianca s-a clasat pe poziția a doua, cu o aruncare de 74.06 m, depășind baremul impus de World Athletics, cu 6 cm.
Podiumul a fost completat de către americanca Janee Kassanavoid, cu 75.99 m și de Beatrice Nedberge Llano (Norvegia), cu 70.77m, informează clubul sportiv Steaua.
„Atleta noastră va bifa astfel a patra participare la Jocurile Olimpice, după Beijing 2008, Londra 2012 și Tokyo 2021. Felicitări, Bia! Mult succes la Paris!”, au mai transmis reprezentanții clubului Steaua.
Citește și Tradiții în Săptămâna Mare