Ministerul Transporturilor a deschis procedura de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului de act normativ Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni.
După acest pas, proiectul trebuie să mai primească avizele ministerelor și să ajungă pe masa Guvernului.
În varianta optimistă, până la 15 noiembrie, proiectul ar urma să fie publicat în Monitorul Oficial după care va fi transferat către CNIR, ce se va ocupa de începerea licitației.
Autostrada Târgu Neamț – Iași – Ungheni are o lungime de 88 kilometri și va costa 5,3 miliarde de euro.
Finanţarea obiectivului de investiţii se realizează din fonduri externe nerambursabile – Programul Transport 2021-2027 şi de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie, precum şi din alte surse legal constituite.
„După această etapă urmează avizele de la ministerele avizatoare, sunt 5 ministere, după care urmează prezentarea ministrului Transporturilor a hotărârii de Guvern.
Va fi emisă hotărârea de Guvern și publicarea în Monitorul Oficial”, a declarat Cătălin Urtoi, președinte CA CNIR.