Un turist de 72 de ani din Bârlad, care se bucura de o plimbare în Parcul Central din stațiunea Slănic Moldova, a fost înțepat de albine.
După înțepătură, bărbatul a început să se simtă rău, acuzând dureri, mâncărimi și dificultăți respiratorii.
Jandarmii montani din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău au intervenit rapid și i-au acordat primul ajutor până la sosirea echipajului medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.
Bărbatul a fost ulterior transportat la Unitatea de Primiri Urgențe din Onești pentru îngrijiri medicale.
Citește și 4 lucruri care vă salvează viața pe caniculă