Unul dintre cei mai buni fotbaliști ai Botoșaniului în sezonul trecut este dorit de Gică Hagi la Farul.
Victor Dican, căpitanul de la FC Botoșani, are toate șansele să ajungă la echipa din Constanța, după ce o perioadă a fost dorit și de cei de la FCSB.
„Se lucrează la perfectarea acestui transfer. El mai are un an de contract la noi, dar aș vrea să-i dau drumul.
Dican își dorește mult lucrul acesta.
Îl vor cei de la Farul și acum vorbim despre un transfer rezonabil pentru ambele părți. Sper ca astăzi sau mâine (n.r. mați sau miercuri) să se încheie totul.
În principiu, Dican va fi la Farul din sezonul viitor. Discutăm despre anumiți jucători la schimb, nu știu dacă va fi vorba și despre bani.
Cu siguranță, vom avea și noi beneficii după acest transfer.
Un jucător sau doi la schimb, da”, a declarat Valeriu Iftime
Se pare că nu este vorba despre un transfer făcut în schimbul unei anumite sume și nici măcar de un împrumut, ci practic de cedarea gratis a tânărului jucător, urmând a se încasa un procent mai mult decât semnificativ dintr-un eventual viitor transfer al lui.
Citește și Cele mai bune şi cele mai proaste băuturi pe caniculă