Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică și Evidența Persoanei, aflați în serviciu de patrulare, au observat pe strada Mihai Viteazul din municipiul Bacău, un tânăr care încerca să vândă, la un preț derizoriu, o bicicletă.
Luat la întrebări de polițiștii locali cu privire la proveniența bicicletei, tânărul de 19 ani a declarat că nu îi aparține, recunoscând faptul că a sustras-o de pe str. Mioriței.
În urma verificărilor efectuate a fost identificat și proprietarul bicicletei care și-a recunoscut bunul, ambele persoane fiind conduse la sediul Secției 2 Poliție Bacău pentru finalizarea cercetărilor.