Europarlamentarul ieșean Cătălin Ivan a scris vineri, 21 iulie, pe pagina sa de pe o rețea de socializare, că lucrează la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului.
Surse din PSD susțin că „proiectul politic” vizează crearea unei alternative la conducerea lui Liviu Dragnea.
„Lucrăm deja la un nou proiect politic pentru PSD, în interiorul partidului. Cred că nu ai voie să critici dacă nu pui măcar o soluţie în loc. L-am tot criticat pe Liviu Dragnea pentru modul închis, autoritar spre dictatorial, în care conduce partidul, pentru lipsa de viziune şi de direcţie din ultimul timp. Foarte curând vom prezenţa public propunerea noastră de proiect politic pentru colegii noştri, membri ai PSD. Vom analiza atunci câte din propunerile noastre vor fi bune şi câte nu. Important este să avem o dezbatere internă nu despre cum întărim puterea unei persoane în partid, în niciun caz despre cum să-i apărăm pe unii să nu ajungă în faţă instanţei sau cum să-i ajutăm să se îmbogăţească mai uşor din banii publici, ci despre cum trebuie să arate un partid de stânga curat, modern, european, credibil. Unii se vor întreba, pe bună dreptate, cine suntem cei care vom prezenţa acest proiect. Toate la momentul potrivit”, a scris Cătălin Ivan.