Caz neobișnuit în municipiul Botoșani, unde un bărbat a sunat la poliție să reclame un băiețel de 9 ani, scrie Botoșani News.
Copilul se juca pe stradă și bătea într-un fel de tobă improvizată, iar zgomotul produs l-a scos într-atât din minți pe bărbat, încât acesta a considerat că cea mai bună soluție e să sune la poliție.
Echipajul sosit la fața locului l-au prins „în flagrant” pe copil când bătea în tobă și au cerut socoteală părinților.
Polițiștii locali i-au avertizat pe părinți.
„O patrulă s-a deplasat pe strada Adrian Adamiu. La fața locului, polițiștii locali au identificat un copil de 9 ani care bătea la o tobă improvizată, producând disconfort cetățenilor din zonă.
Polițiștii locali i-au identificat părinții, care au fost informați cu privire la respectarea prevederilor legii 61/1991”, a transmis Poliția Locală Botoșani.
Sursa foto: Arhivă
Citește și Frumoasa poveste a Nadiei Comăneci