Situație halucinantă după un accident violent pe centura Severinului, între doi şoferi drogaţi.
Unul dintre pasageri s-a răzbunat pe forţele de ordine care au intervenit la faţa locului.
Fiul şoferiţei care a fost prinsă sub influenţa amfetaminei s-a urcat la volan şi a lovit maşina Poliţiei, apoi a fugit.
Accidentul a fost provocat de un tânăr de 18 ani care nu a acordat prioritate într-un sens giratoriu unei alte mașini, conduse de o femeie de 48 de ani.
În urma impactului, unul dintre autoturisme s-a răsturnat.
Șoferița și alte două femei au ajuns la spital.
Polițiștii au testat ambii șoferi cu aparatul etilotest și a rezultat că nu consumaseră băuturi alcoolice înainte de a se urcă la volan, dar drugtestul a indicat prezența unor substanțe psihoactive în ambele cazuri.
În dreptul șoferului, vorbim despre canabis, iar în cazul femeii vorbim despre amfetamină.
Cei doi au fost conduși la spital pentru a le fi prelevate probe.
Imediat, la fața locului a venit și fiul uneia dintre victime.
Acesta a devenit recalcitrant cu șoferul care a provocat accidentul, apoi s-a urcat la volan, a lovit autospeciala de poliție și a fugit de la fața locului.
Polițiștii au pornit în urmărirea sa, l-au prins și l-au amendat cu aproape 3.000 de lei și l-au lăsat fără permis pentru 60 de zile.
Citește și Realitatea crudă din spatele unei naşteri