Prezentă luni, 4 septembrie, la Iași, Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene, s-a întâlnit la Prefectură cu primarii comunelor ieșene și sucevene prin care va trece axa reabilitată Iași-Suceava.
Ministrul și reprezentanții comunelor respective au semnat proiectul de reabilitare a celor 170 km de drum. Puțin mai târziu, la Casa „Pogor”, proiectul axei Iași-Suceava-Siret a fost semnat, în prezența acelorași primari, de Rovana Plumb, ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Vasile Asandei, directorul Agenției de Dezvoltare Regională Nord-Est, și Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași.
Contractul de finanțare vizează cea mai mare investiție privind modernizarea infrastructurii rutiere din județele Iași și Suceava. Acesta este cel mai important proiect de infrastructură rutieră pentru care s-au prevăzut bani în actuala etapă prin Programul Operațional Regional și înseamnă alocarea a aproape 73 milioane de euro, din care 58 milioane de euro fonduri europene și aproximativ 9 milioane de euro de la bugetul de stat. Suma pe care trebuie să o asigure solicitanții este de 6 milioane de euro, reprezentând 2% din valoarea cheltuielilor eligibile și neeligibile.
Proiectul, implementat în parteneriat cu județul Suceava, prevede reabilitarea a aproape 170 km de drum de pe teritoriul celor două județe, din care 92 km în județul Iași.
După finalizarea investiției, 22 de comune și orașe din județele Iași și Suceava vor fi conectate la rețeaua trans-europeană de transport (TEN-T).
Comunele ieșene care vor beneficia de noul proiect sunt: Rediu, Movileni, Gropnița, Coarnele Caprei, Cotnari, Focuri, Belcești, Ceplenița, Scobinți, Lespezi, Sirețel.
În județul Suceava, axa rutieră va traversa comunele Ipotești, Bosanci, Udești, Stroiești, Dărmănești, Todirești, Moara și Șcheia, orașele Dolhasca și Liteni și municipiul Suceava.
Proiectul „Regiunea Nord-Est-Axa Rutieră Strategică 1 Iași-Suceava” a fost depus în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 Axa prioritară 6 – Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională, Prioritatea de investiții 6.1 – Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T.