Primarul Mihai Chirica a prezentat ieri niște date despre care spune că ar fi colectate de stațiile de măsurare a calității aerului din municipiu.
Astfel, potrivit informațiilor date de Chirica, în primele șase luni ale anului 2019 comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, depășirile valorilor limită ale particulelor în suspensie (PM10) au scăzut aproape la jumătate. La stația IS 1 – Podul de Piatră, cea mai poluată zonă din oraș la acest capitol, pentru perioada de referință ianuarie – iunie, numărul depășirilor ale valorii limită a PM10 a fost de 20 în 2016, de 42 în 2017, de 53 în 2018 și de 28 în 2019. O situație asemănătoare se înregistrează și la stația IS 2 – Decebal – Cantemir: 25 de depășiri în 2017, 32 în 2018 și 19 în 2019. Comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, la stația din Podu de Piatră s-a observat o îmbunătățire a situației cu 47,17%, iar la stația din Decebal – Cantemir cu 40,63%. În acest an cele mai multe depășiri ale nivelului limită de PM10 au fost înregistrate în luna martie (12 la prima stație, 8 la a doua stație).
Pe pagina oficială de Facebook a Primăriei Iași, marea majoritate a celor care comentează informația susțin că sunt doar niște minciuni lansate de edilul care încearcă să-și facă din nou campanie electorală în vederea obținerii unui nou mandat de primar anul viitor.