La concursul organizat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate în perioada 11 – 17 mai 2017 pentru ocuparea posturilor vacante de preşedinţi – directori generali ai Caselor Judeţene de Sănătate, pentru postul de la Iaşi s-a prezentat unu singur concurent.
Radu Ţibichi a devenit astăzi, 18 mai, noul preşedinte al CJAS Iaşi, după ce a obţinut 100 de puncte la proba interviului. În prealabil, la proba scrisă Ţibichi adunase 85 de puncte, fiind declarat admis.
Născut pe 10 august 1974, Radu Ţibichi este din aprilie 2016 preşedinte CNAS (exercitare atribuţii conform Legii 95/2006). În perioada iulie 2013 – martie 2014, precum şi din iulie 2014 până în prezent a fost director general al CNAS.
Între lunile martie şi iunie 2014, Radu Ţibichi a fost preşedinte al CNAS (exercitare atribuţii conform Legii 95/2006).
Ţibichi este, după cum se va vedea, un angajat vechi al Casei Judeţene de Sănătate Iaşi, în perioada iunie 2006 – iunie 2013 ocupând funcţia de director relaţii contractuale. În perioada iunie 1999 – ianuarie 2004 a fost şef serviciu control şi urmărire creanţe în cadrul CAS Iaşi, iar în perioada ianuarie 2004 – iunie 2006 a fost şef birou evidenţă asiguraţi în cadrul aceleaşi instituţii.
Este originar din Fălticeni şi a absolvit, în 1997, Facultatea de Ştiinţe Economice, specializarea contabilitate şi informatică de gestiune, din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi.
Conform declaraţiei de avere din 2016, conduce o Toyota Corolla din 2007, este, alături de soţie, proprietarul unui teren intravilan de 997 mp în comuna Miroslava, dobândit în 2015 şi a încasat de la CNAS, într-un an, 132.000 de lei.
Are 3 credite, toate la Banca Transilvania şi toate contractate în 2015, în valoare de 51.205 lei, 47.032 lei şi, respectiv, 44.284 lei. Primele două sunt scadente în 2032, iar cel de-al treilea – în 2025.