Un bărbat a fost ucis, joi-seară, 12 octombrie 2023, în municipiul Bacău, în urma unei altercații între mai multe persoane.
Persoana ucisă ar fi Florin Tamba, zis Buză, un personaj cunoscut în municipiul Bacău, arată zdbc.ro
Acesta ar fi fost ucis cu mai multe lovituri de cuțit, după o altercație cu un clan de romi comercianți de aur, de pe strada Bacovia, din municipiul Bacău.
În vârstă de 45 de ani, interlopul abia ieșise din pușcărie, în Statele Unite.
Potrivit sursei citate, abia sosit din Statele Unite, unde fusese arestat pentru afaceri ilegale cu carduri, Florin Tamba s-a dus băut, însoțit de alte persoane, la locuința romilor comercianți de aur, cu care avea un conflict mai vechi.
Au încercat să intre în imobil, iar în altercația care a urmat, „Buză” a fost înjunghiat mortal.
Toate persoanele implicate sunt în acest moment audiate la Parchet.
Citește și Două accidente cumplite, la doar 50 de metri unul de celălalt