FC Botoșani și Sepsi OSK au terminat la egalitate, 0 – 0, într-un meci care a contat pentru etapa a XXIV-a din Superligă.
Partida s-a desfășurat pe Stadionul Municipal din Botoșani.
Prima repriză a fost dominată de FC Botoșani, care șase ocazii de a marca.
FC Botoșani a reușit să trimită mingea în poartă în minutul 4, prin Mitrov, însă golul a fost anulat pentru ofsaid.
În minutul 16, Mitrov a avut o altă ocazie uriașă, scăpând spre poartă, dar portarul lui Sepsi a reținut în ultimul moment.
Repriza secundă a început cu același scenariu, FC Botoșani fiind echipa mai insistentă.
În minutul 68, însă, Miron a văzut cartonașul roșu și și-a lăsat echipa în inferioritate numerică.
Chiar și așa, FC Botoșani a continuat să lupte pentru cele trei puncte.
Sepsi a încercat să profite de avantajul numeric, însă defensiva Botoșaniului a rezistat, iar scorul final a rămas 0-0.
După acest rezultat, FC Botoșani rămâne pe ultimul loc în Superligă, în timp ce Sepsi își menține șansele pentru un loc în play-off.
Echipele de start:
FC Botoșani: Anestis – Friday, Sadiku, Miron, Pavlovic – Papa, Aldair – Cîmpanu, Ongenda, Mitrov – Lopez.
Sepsi: Gyenge – Haruț, Ninaj, Simic, Fl. Ștefan – El Sawy, Mino, Skorup, Dumitrescu – Oberlin, Matei.
Citește și Doi români au furat biciclete în valoare de 1 milion de euro