Directorul general al Aeroportului Internațional Iași, Alexandru Anghel, a fost suspendat din funcție. Acestuia i se încredinţase prin contract mandatul de director general al aerogării ieşene, contract care fusese prelungit cu patru luni în octombrie.
„Un asemenea contract poate fi doar reziliat (pentru neîndeplinirea criteriilor stabilite în acord), şi nu suspendat“ susţine Anghel, citând Legea 31/1990, a societăţilor comerciale.
Anghel consideră că deciziile sunt cel puţin discutabile, câtă vreme administratorii Aeroportului iau decizii deşi sunt în număr incomplet: doar şase, în loc de şapte, aşa cum CA este definit prin lege.
Totuşi, ceilalţi cinci administratori (Anghel este şi membru al Consiliului) au decis la unison înlocuirea lui la conducerea Aeroportului cu directoarea comercială (economică, după modificarea organigramei regiei, în octombrie), Monica Nichituş.