O femeie de 72 de ani, din Roman, care fusese dată dispărută de familie, a fost găsită decedată în această dimineață, 22 septembrie 2025, în râul Moldova, în comuna Horia.
„În această dimineață, în jurul orei 09:13, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Roman au fost înștiințați despre faptul că în râului Moldova, se află o persoană decedată.
Polițiștii au identificat persoana în cauză, o femeie în vârstă de 72 de ani, din municipiul Roman.
În cauză se continua cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Neamț.
Femeia a fost dată dispărută pe 19 septembrie, iar o zi mai târziu, geanta acesteia a fost găsită pe malul râului, fiind demarate imediat căutări cu ajutorul pompierilor ISU.
Citește și Medicii au arătat ce se întâmplă când murim





