Un bărbat de 32 de ani a fost găsit mort pe un câmp din comuna Ghindăoani, județul Neamț.
La fața locului a fost găsit și un tractor.
Conform primelor indicii, victima ar fi căzut din utilajul agricol, apoi ar fi fost călcat de acesta.
Bărbatul era cunoscut ca fiind consumator de băuturi alcoolice.
„La data de 30 august a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Crăcăoani au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, în vârstă de 40 de ani, cu privire la faptul că, pe o zonă de câmp, din Ghindăoani, a fost identifica un bărbat inconștient.
Echipajele medicale sosite la fața locului au aplicat manevre de resuscitare, fiind declarat decesul bărbatului, în vârsă de 32 de ani.
În proximitatea acestuia a fost identificat un utilaj agricol.
Corpul acestuia a fost preluat de Serviciul Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei.
Continuăm cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Citește și Ce a făcut acest polițist din Bacău? De abia acum s-a aflat





