Activă pe reţelele de socializare ca orice tânăr de vârsta ei, Sara Petty s-a confruntat cu o serie de critici la adresa greutăţii sale.
„Dacă ai mai mult de 100 de kilograme, nu ar trebui să porţi bikini”, „Nu este acceptabil pentru o fată de 100 de kilograme să pozeze în costum de baie”, „Dacă ai mai mult de 100 de kilograme, te implor nu purta bikini în public” sunt doar o parte din criticile cărora tânăra a trebuit să le facă faţă.
Mândră de corpul său, Sara, 25 de ani, le-a răspuns internauţilor că poartă veşminte „interzise supraponderalilor” cu zâmbetul pe buze.
„Sper că femeile ştiu că există un punct în care este important să se oprească să se mai critice între ele”, a explicat tânăra pentru Huffington Post.
„Sunt suficiente prejudecăţi în privinţa femeilor, nu cred că mai avem nevoie şi să ne criticăm între noi”, a încheiat tânăra.
Dacă Sara are sau nu dreptate rămâne să judecaţi dumneavoastră, după ce veţi privi atent imaginile.
Sursa foto: Twitter