Italianul a fost sechestrat și jefuit în propria-i casă, iar cel care se presupune că a pus la cale planul este un român de 38 de ani, alături de care au mai fost arestați o româncă și doi cetățeni moldoveni.
Carabinierii au finalizat ancheta în cazul jafului comis împotriva unui om de afaceri la 28 mai 2022 în Torre Pellice, Torino.
În jurul miezului nopții, o grupare a pândit în fața vilei, așteptând întoarcerea antreprenorului și a soției sale. Cuplul a fost forțat, sub amenințarea armei, să îi lase pe hoți să intre. Cei doi au fost apoi nevoiți să stea culcați la pământ cu mâinile deasupra capului, în timp ce locuința lor a fost jefuită.
Hoții au furat ceasuri prețioase și lingouri de aur în valoare de aproximativ 600.000 de euro, precum și de 20.000 de euro în numerar, mare parte din această sumă fiind rezultatul unui câștig de mai multe milioane de euro încasat de antreprenor cu doi ani înainte.
A doua zi a fost arestat un suspect, cetățean moldovean, iar pe 21 martie un român de 38 de ani, considerat, potrivit publicației Mattino Padova, creierul jafului, un alt moldovean de 34 de ani și o româncă de 30 de ani care, potrivit anchetatorilor, a acționat ca observator în seara jafului.
Citește și Bărbat acuzat de furt în Germania, prins la Botoșani