Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Slănic-Moldova, județul Bacău, au fost sesizați de către o femeie de 34 de ani cu privire la faptul că pe strada Vasile Alecsandri din localitate a avut loc un accident.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar din primele verificări a reieșit faptul că un bărbat în vârstă de 55 de ani, din orașul Comănești, în timp ce conducea un autoturism pe strada Vasile Alecsandri din Slănic-Moldova, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, acroșând două autoturisme parcate în afara părții carosabile.
În urma evenimentului a rezultat avarierea autoturismelor implicate.
Cel în cauză a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0.64 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului.