FC Botoșani a remizat cu UTA Arad, scor 2-2, în etapa a zecea a SuperLigii.
În urma acestui rezultat, Botoșani rămâne fără victorie în acest sezon de SuperLigă, scrie Digi Sport.
La finalul acestei partide, Dan Alexa (43 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, s-a arătat dezamăgit că echipa sa a fost egalată în ultimul minut al partidei și că a ratat prima victorie din acest sezon de SuperLigă.
„După un asemenea joc, unde toate momentele importante au fost ale noastre.
Am controlat jocul. La 1-0 am avut situație clară să facem 2-0 în prima repriză.
Prima repriză ne-a aparținut în totalitate. Apoi, la 2-1, avem două situații monumentale să facem 3-1.
Apoi avem om în plus și corner și nu reușim să ținem cu 8 jucători în spatele mingii. Este un rezultat nedrept, pentru că puteam să închidem jocul”, a spus Dan Alexa, la finalul partidei.
Cu toate acestea, Alexa a subliniat că evoluția echipei sale a înregistrat o creștere în ultima perioadă și că jocul practicat contra celor de la UTA Arad a fost cel mai bun din acest sezon.
„Apasă foarte mult că nu am câștigat de la începutul campionatului. Echipa astăzi a făcut un meci bun.
Acesta cred că a fost cel mai bun joc al nostru de la începutul campionatului. Echipa a avut agresivitate.
Am fost echipa mai bună astăzi, chiar dacă UTA a avut ceva posesie la începutul reprizei a doua.
Ocaziile importante le-am avut noi. Vor urma meciuri dificile. Mă bucur că echipa arată o creștere”, a mai spus Dan Alexa.
Citește și Bărbat mort într-un incendiu la Neamț