* s-a născut la 26 iunie 1978, la Piteşti.
* este de profesie inginer, urmând cursurile Facultăţii de Zootehnie din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti (1997-2002).
* în 2004 a absolvit un master în managementul calităţii şi inovaţiei (USAMVB) şi a urmat un curs de „Îmbunătăţirea managementului strategic” (Institutul de Administraţie Publică, Irlanda).
* a fost referent la USAMVB (2000-2003), iar în 2003 a devenit consilier la Cabinetul secretarului de stat pentru integrare europeană din cadrul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).
* în calitate de coordonator al Corpului Consilierilor de Integrare Europeană din cadrul Ministerului Agriculturii (2003-2006) a avut responsabilităţi legate de negocierea pachetului financiar acordat României pentru Agricultură, de reforma Politicii Agricole Comune (PAC), dar şi de negocierile privind cadrul financiar 2007-2013. După 2006 a fost angajat la firme de consultanţă pentru atragerea fondurilor europene. A lucrat ca evaluator independent la Banca Mondială în cadrul Proiectului Makis (2007-2009) şi a fost administrator al societăţii Roadvision şi director general al Provom SRL (2008-2009).
* s-a aflat la conducerea Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) (aprilie-octombrie 2009).
* şi-a anunţat candidatura pentru funcţia de preşedinte al Partidului Conservator la alegerile care s-au desfăşurat în cadrul Congresului partidului din 28 februarie 2010. A obţinut 975 de voturi (71%), în timp ce contracandidatul său, Petru Mărginean, a fost votat de 398 de conservatori (29%).
* a semnat, alături de liderul liberal Crin Antonescu, la 10 ianuarie 2011, protocolul de constituire a Alianţei de Centru – Dreapta, Partidul Naţional Liberal – Partidul Conservator (ACD).
* la 19 iunie 2015, preşedintele PC, Daniel Constantin, şi preşedintele Partidului Liberal Reformator (PLR), Călin Popescu Tăriceanu, au semnat protocolul de fuziune prin contopire a celor două formaţiuni politice, noul partid politic numindu-se Partidul Alianţa Liberalilor şi Democraţilor (ALDE). Daniel Constantin este co-preşedinte al ALDE.
* ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta I (2012 – 2012) şi în Guvernul Ponta II (2012 – 2014).
* a fost vicepremier şi ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta III (5 martie – 16 decembrie 2014) şi ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în Cabinetul Ponta IV (16 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015).
* în urma alegerilor parlamentare din 9 decembrie 2012 a obţinut primul mandat de deputat în Colegiul uninominal nr. 7 din Argeş, cu 70,67% din voturi.
* la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016 a fost ales deputat din partea ALDE în circumscripţia electorală nr.42 Bucureşti.