Locuitorii unui cartier din orașul Dărmănești, județul Bacău, sunt terorizați de o lună de un urs care seară de seară coboară în localitate și mănâncă animalele din gospodării.
Autoritățile au emis mai multe mesaje Ro Alert.
Vânătorii l-au alungat de nenumărate ori, însă localnicii se simt neajutorați și le este frică să mai iasă din case după lăsarea întunericului, informează TVR.
Masculul de peste 200 de kilograme a fost surprins de o cameră cu termoviziune.
Seară de seară, acesta îi terorizează pe locuitorii cartierului Sălătruc din orașul Dărmănești, județul Bacău.
În ultima lună a intrat în peste 10 gospodării, unde a omorât mai multe animale.
Oamenilor le este frică acum să mai iasă din curți după lăsarea întunericului.
Chiar dacă vânătorii, polițiștii locali și jandarmii sunt tot timpul în alertă, ursul nu se sfiește să atace.
„Până acum am făcut tot ce a ținut de noi pentru îndepărtarea ursului din zona respectivă.
Se pare că nu este eficientă această măsură pentru că, repet, la jumătate de oră, ursul revine”, a declarat Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești, județul Bacău.
Specialiștii în cinegetică spun că singura măsură care a mai rămas în acest caz este împușcarea.
Citește și După o urmărire ca-n filme, a făcut accident și a murit