Ciprian Morișcă este noul procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Serviciul Teritorial Suceava. Acesta a fost numit la conducerea instituției pentru o perioadă de 3 ani.
Fosta șefă a acestei structuri, Mihaela Mihai, va activa în continuare la DNA Suceava, după ce a promovat în vara acestui an concursul organizat la nivel național.
Ciprian Morișcă a absolvit în 2006 Facultatea de Drept din cadrul Universității „Al. I. Cuza” Iași, cursuri zi.
În perioada 2006-2008 a urmat cursurile de masterat în disciplina „Ştiinţe Penale” la aceeași universitate, iar în perioada 2008-2010 a urmat cursurile Institutului Național al Magistraturii.
A activat ca avocat în cadrul Baroului Suceava, în perioada 2007-2008.
După absolvirea INM a fost procuror stagiar în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, în perioada 2010-2012.
Ulterior, a activat ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava în perioada 2012 – ianuarie 2015.
Timp de șase luni a fost prim-procuror adjunct delegat în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, iar de la 1 iunie 2015 a lucrat timp de două luni ca procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila.
De la 1 august 2015 a ajuns la DNA Suceava, unde a activat neîntrerupt până în prezent.
Dintre dosarele pe care le-a instrumentat ca procuror al DNA trebuie amintit cel al prim-procurorului Parchetului Tribunalului Botoșani, Raluca Stăncescu, condamnată definitiv la 6 ani și 10 luni de închisoare, dar și al directorului Direcției Silvice Botoșani, Mihai Axinte, condamnat definitiv la 4 ani închisoare.
Un alt dosar este al ex-senatorului sucevean Ilie Niță, condamnat în primă instanță la 8 ani și 5 luni de închisoare, dar și al ofițerului DGA Mihai Martin, dosar care se judecă acum la instanțele sucevene.
Este vorba de dosarul „fabricii de permise” de la Suceava, unul care a mai implicat polițiști, dar și alte persoane publice.
Citește și Victor Ponta a scăpat de „Tony Blair”