Momente dificile pentru cunoscutul actor, Doru Octavian Dumitru.
Acesta urma să susțină un spectacol la Onești, însă i s-a făcut rău în camera de hotel, chiar înainte de show.
Inițial, umoristul a fost transportat la Spitalul Județean Bacău, însă medicii de acolo au decis să-l transfere la Spitalul Județean Suceava, după ce a suferit un AVC.
Unitatea medicală din Suceava este a doua din țară specializată în intervenții neurovasculare minim invazive, după București.
Actorul a fost preluat de o echipă medicală condusă de doctor Mihai Crețeanu jr.
„În aceste momente artistul Doru Octavian Dumitru, omul care a dăruit românilor bucurie și veselie din preaplinul inimii lui pentru mai bine de 45 de ani, trece prin momente dificile de sănătate.
Are nevoie mai mult ca niciodată de respectul și gândul vostru bun.
Artistul își cere scuze fanilor lui pentru faptul că spectacolele care au fost programate atât în această seară cât și în zilele următoare, datorită unor motive întemeiate, nu vor avea loc.
Cu voia lui Dumnezeu urmează să fie reprogramate”, a anunțat familia, pe pagina de socializare a actorului.
Spectacolele de la Onești, Adjud, Buzău și București urmează să fie reprogramate.
Doru Octavian Dumitru are 69 ani ți este unul dintre cei mai în vogă comici români, acesta cucerind simpatia publicului în ultimii 35 ani.
S-a format în festivaluri studențești, a câștigat la toate festivalurile de umor numai locul întâi, a fost comicul cenaclului Serbările Scânteii Tineretului, a fost actor de revistă la teatrele „Nae Leonard” din Galați, „Fantasio” din Constanța și „C. Tănase” din București.
La „Fantasio” a debutat și ca scriitor de revistă cu spectacolul „Caricaturi la Revistă”, iar în București a scris și a jucat în „Cavalcada Râsului”.
Citește și Uitatul la televizor în timpul meselor afectează limbajul copiilor





