Un taximetrist a provocat un accident, după ce a încercat să întoarcă pe loc, de pe prima bandă și fără să se asigure, la Orizont, Bacău.
În urmă cu patru ani, același șofer de taxi, care acum are 71 de ani, făcea aceeași manevră, în urma căreia a murit un motociclist, scrie Ziarul de Bacău.
Polițiștii au fost sesizați despre faptul că, pe Calea Mărășești din municipiul Bacău a avut loc un accident.
„Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 71 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe direcția străzilor Calea Mărășești – Calea Republicii din municipiu, ar fi încercat să efectueze viraj la stânga în dreptul unei unități de cazare, moment în care a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o tânără de 26 de ani”, a transmis IPJ Bacău.
„În urma evenimentului rutier, a rezultat avarierea autovehiculelor și rănirea unui minor, pasager în autoturismul condus de tânăra de 26 de ani, acesta fiind transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative.
Cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se mai arată în comunicatul oficial.
În urmă cu patru ani și jumătate, același taximetrist provoca o tragedie, cu aceeași manevră, în urma căreia a murit un tânăr motociclist.
Articolul integral AICI
Citește și Prima fotografie a unui tunet