Accident rutier, în această dimineață, 11 august 2023, pe DN 2G Moinești – Bacău, pe raza comunei Ardeoani, la intersecția cu drumul care duce către localitatea Solonț.
„Un conducător auto de 22 de ani, din Berești – Tazlău, în timp ce conducea un autoturism pe direcția de mers Bacău către Moinești, a acroșat un biciclist de 52 de ani, din Ardeoani.
Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Traficul se desfășoară alternativ”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, subcomisar Cătălina Păduraru.
În altă ordine de idei, aseară, 10 august 2023, pe DN2 – E85, în interiorul localității N. Bălcescu, un cetățean în vârstă de 55 ani, în timp ce conducea un autotren ce tracta remorcă, având direcția de deplasare Bacău – Adjud, a surprins și accidentat un bărbat de 51 ani care se afla în proximitatea trecerii de pietoni.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului.
Conducătorul auto implicat în accident nu se afla sub influența alcoolului.
Cercetările se continuă sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Citește și „Drumul morții” a mai făcut o victimă