Două șoferițe s-au tamponat în sensul giratoriu de la Muzeul de Istorie din Piatra- Neamț.
Una dintre ele, cea care circula regulamentar, a ajuns la spital.
„Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier.
În urma verificărilor efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că, în timp ce o femeie, în vârstă de 49 de ani, din Piatra-Neamț, conducea un autoturism pe bulevardul Decebal, la pătrunderea în sensul giratoriu amenajat la intersecția cu strada Mihai Eminescu, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de o femeie de 37 de ani, din aceeași localitate, care circula în sensul giratoriu, intrând în coliziune cu acesta.
În urma evenimentului rutier, a rezultat rănirea conducătoarei auto, în vârstă de 37 ani, fiind transportată la spital.
Ambele conducătoare auto au fost testate alcoolscopic, rezultatele fiind negative.
În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, a declarat insp. pr. Ramona Ciofu, IPJ Neamț.
Citește și Accident cumplit în Vaslui