O nouă alertă de urs în județul Bacău, după avertizarea transmisă pentru municipiul Moinești.
Autoritățile au emis un mesaj RO-Alert și pentru locuitorii din Comănești, după ce un urs este semnalat pe strada Unirii.
„ALERTĂ EXTREMĂ. A fost semnalată prezenţa unui urs în oraş Comăneşti, strada Unirii”, au transmis autoritățile prin sistemul RO-Alert.
În ultimele două săptămâni, mai multe localități din județul Bacău au intrat sub alertă din cauza apariției urșilor în apropierea zonelor locuite.
Mesaje RO-Alert au fost transmise anterior și în comuna Berzunți, comuna Cașin și în satul Răcăuți din comuna Buciumi.
Autoritățile le recomandă oamenilor să evite zona în care este observat animalul, să nu încerce să se apropie de acesta și să apeleze imediat numărul unic de urgență 112 dacă ursul este văzut în apropierea locuințelor sau gospodăriilor.
Citește și Cum îi ajută mierea de albine pe fumători





