Florin Salam a fost ridicat joi dimineață, 14 martie 2024, de polițiștii secției 2 din Capitală. În urma audierilor, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Salam este acuzat de înşelăciune, după ce a încasat bani în avans de la trei persoane pentru a cânta la diferite evenimente şi nu s-a mai prezentat.
De asemenea, el trebuia să cânte miercuri seară la un club din Capitală, dar nu a mai fost prezent.
Salam a spus că a cântat la o nuntă în Craiova și la audieri ar fi zis ca nu a fost lăsat să plece, au transmis surse pentru stirileprotv.ro.
În ceea ce privește faptele pentru care a fost reținut, el susține că a dat banii înapoi victimelor.
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti (DGPMB) – Secţia 2 Poliţie pun în aplicare trei mandate de percheziţie domiciliară în Bucureşti, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea a trei infracţiuni de înşelăciune, prejudiciul fiind de aproximativ 18.000 de euro.
„În fapt, la nivelul Secţiei 2 Poliţie au fost înregistrate plângerile a trei persoane care sesizau faptul că ar fi plătit anumite sume unui bărbat, pentru prestarea unor servicii muzicale, însă acesta nu şi-ar fi onorat înţelegerile şi nici n-ar fi restituit banii primiţi.
Sesizările au fost depuse în zilele de 12 aprilie 2023, 16 ianuarie 2024 şi 21 februarie 2024”, informează Poliţia Capitalei.
Cercetările sunt continuate de către Secţia 2 Poliţie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, sub aspectul săvârşirii a trei infracţiuni de înşelăciune.
Citește și Imagine rară cu Jose Mourinho