Funcționarii Primăriei Iași și-au reînceput drumurile la sediul DNA.
În cursul dimineții de 23 august 2023 au fost audiați de procurorii DNA șeful Centrului de Informare pentru Cetățeni, Vasile Tiron, șefa biroului Evenimente Publice din cadrul Primăriei, Alina Cepoi, ca și un consilier al biroului, Cătălin Boțoiu.
Audierile vizează modul de organizare a licitațiilor și selectare a artiștilor pentru mai multe evenimente organizate de municipalitate, precum concerte de Revelion, Sărbătorile Iașului sau festivaluri desfășurate în ultimii doi ani.
Reprezentanții DNA au precizat că urmează să fie emis un comunicat referitor la audierile de azi și eventualele măsuri dispuse.
Citește și Accident cu 7 victime la Botoșani