Locuitorii din sudul ţării s-au topit ieri la 40 de grade, după ce ziua a început sufocant: am avut cea mai caldă dimineaţă de 11 iunie din ultimii 65 de ani.
În acelaşi timp, localnicii din Transilvania şi Moldova au trecut prin furtuni de o violenţă înspăimântătoare, relatează observatornews.ro.
În apropiere de Gura Humorului, județul Suceava, furtuna a adus un covor de gheaţă cum nu s-a mai văzut.
Apa şi gheaţa de pe versant s-au scurs într-o gospodărie, iar după aproape două ore de la ploaia torenţială, stratul de zăpadă măsura un metru.
„Aici cred că a avut trei metri. N-am văzut în viaţa vieţii mele!”, a spus o femeie.
Sub avertizare de cod roşu de furtuni, la Deva, un acoperiş a fost luat pe sus de vânt cu o putere uimitoare. Mai multe bucăţi de tablă au ajuns în mijlocul străzii. Zona arată ca după război.
Și la Onești, în diferite zone ale orașului, ploaia torențială a inundat străzile, iar apele au cărat cu ele de pe dealurile din jur zeci de bolovani.
Foto: observatornews.ro
Citește și Premieră în lumea medicală: copilul cu 3 părinți!