Gheorghe Hagi, antrenorul formaţiei Farul Constanţa, a afirmat, sâmbătă, 29 iulie 2023, într-o conferinţă de presă, că Poli Iaşi, advesara de duminică, este o echipă care nu refuză jocul şi care are un antrenor bun.
„E un meci de campionat acasă. Trebuie să fim pragmatici şi să ne vedem singurul obiectiv pe care îl avem în acest meci, anume să luăm toate cele trei puncte.
E o echipă care vine dintr-un oraş mare, de tradiţie. E o echipă care a venit în prima ligă.
În cele două etape a jucat de la egal la egal atât cu CFR -ul, cât şi cu Hermannstadt.
E o echipă care nu refuză jocul, o echipă care îi place să iasă la joc, cu un antrenor foarte bun, care are experienţă foarte mare, le dă acel spirit pe care îl are şi el.
Trebuie să fim pregătiţi din toate punctele de vedere. Probabil va fi un meci foarte intens”, a afirmat Gheorghe Hagi.
Hagi a anunţat că opt jucători vor fi menajaţi pentru această partidă, dar nu a dat şi numele lor.
De asemenea, vor mai lipsi Borgnino şi Gustavo, accidentaţi.
Meciul dintre Farul Constanţa şi Poli Iaşi este programat duminică, de la ora 18.30, pe stadionul din Ovidiu.
Citește și Alcoolemie record pentru șoferul care a produs accidentul de la Broșteni