Imagini de coșmar au fost surprinse pe străzile din orașul Fălticeni, județul Suceava, unde în ultima perioadă sunt otrăviți fără milă câinii maidanezi, iar leșurile sunt lăsate în drum.
Localnicii sunt sătui de haitele de câini și cum în oraș nu a fost înființat un adăpost pentru câinii fără stăpâni, unii au găsit ca soluție otrăvirea lor, relatează adevarul.ro.
Au fost câini otrăviți inclusiv în centrul municipiului Fălticeni, fără ca nimeni să știe cine sunt făptașii, deși în oraș sunt camere de supraveghere.
Au fost uciși totodată și câini cu stăpân, intoxicați cu otrava aruncată pe spațiile verzi.
Autoritățile locale de la Fălticeni nu au luat concret nici o măsură până acum, deși astfel de fapte s-au tot petrecut de câteva luni încoace.
Revoltați de inacțiunea celor responsabili, proprietarii și iubitorii animalelor au înaintat plângere la Poliție, care a deschis astfel dosar penal, instrumentat de Biroul Poliția Animalelor.
Citește și Adolescentă ucisă cu 38 lovituri de cuțit