În jurul orei 19:00, ieri, a fost semnalat un miros puternic de fum provenind de la subsolul Spitalului Municipal Roman.
La fața locului au intervenit rapid echipe de la Detașamentul de pompieri Roman, care au alocat trei autospeciale de stingere, o autospecială complexă pentru intervenție, o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD, împreună cu SVSU Roman și IPJ.
Echipele de intervenție au acționat prompt pentru localizarea focarului și evacuarea persoanelor care ar fi putut fi afectate.
După evaluarea situației, s-a constatat că incendiul izbucnise de la deșeuri și materiale textile din subsolul clădirii.
Din fericire, nu a fost necesară evacuarea pacienților sau a personalului medical din spital, iar pompierii au reușit să stingă focul și să evacueze fumul.
Cauza probabilă a incendiului a fost utilizarea unui aparat de sudură fără respectarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor.
Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii incendiului.
Citește și Bebelușul cu 3 tați oficiali!





