Numeroase case şi anexe gospodăreşti din două sate din comuna Cârlibaba din judeţul Suceava au fost puternic afectate de un inundaţiile provocate de ploile torenţiale de luni seară, 8 iulie 2024.
Potrivit ISU Suceava, au fost identificate zece gospodării în care apa a intrat în locuinţe şi clădirile anexe, iar cinci construcţii anexe au fost distruse de viitură, cele mai afectate zone fiind Tătarca şi Ţibău.
„În continuare, pompierii militari şi civili, împreună cu lucrători ai Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Cârlibaba, lucrează pentru îndepărtarea efectelor negative şi eliberarea căilor de acces, cu ajutorul utilajelor specifice”, au transmis oficialii ISU.
Cantitatea mare de precipitaţii a condus, luni seară, la formarea de viituri şi de scurgeri importante de pe versanţi, care au afectat mai multe proprietăţi de pe raza comunei Cârlibaba.
De asemenea, într-o zonă expusă viiturii (Tătarca), pompierii şi lucrătorii SVSU Cârlibaba au salvat şase persoane (patru adulţi şi doi copii), precum şi trei animale (doi câini şi un cal).
Atât persoanele, cât şi animalele au fost salvate din calea viituri şi transportate la o altă gospodărie, aflată în afara zonei de pericol (reprezentat de scurgerile de pe versanţi).
Citește și Cele mai bune şi cele mai proaste băuturi pe caniculă