După ce Unirea Slobozia a câștigat la Buzău, 3-0 cu Gloria, și Sepsi a învins-o pe FC Botoșani, scor 2-0, în etapa a 8-a a play-out-ului SuperLigii, ultima etapă va fi decisivă pentru aflarea celei de-a doua echipe care va retrograda direct.
Gloria Buzău este deja în Liga 2, iar Unirea Slobozia, Sepsi și FC Botoșani luptă pentru evitarea poziției a noua din play-out, care duce direct în eșalonul secund.
În ultima etapă Unirea Slobozia primește vizita celor de la Sepsi, în timp ce FC Botoșani joacă pe teren propriu cu Hermannstadt.
Unirea Slobozia: Trupa lui Adrian Mihalcea trebuie să câștige cu Sepsi pentru a urca pe un loc de baraj. Orice alt rezultat trimite gruparea ialomițeană în Liga 2.
Sepsi: Dacă nu pierd, covăsnenii sunt siguri de prezența cel puțin la barajul de menținere/promovare.
În funcție de celelalte rezultate, formația din Sfântu Gheorghe ar putea să evite chiar și barajul.
Sepsi poate scăpa de penultimul loc și în cazul unei înfrângeri cu Unirea Slobozia, cu condiția ca și FC Botoșani să piardă în fața celor de la Hermannstadt.
În această situație, Slobozia ar urca pe 7, cu 27 de puncte, iar Sepsi și Botoșani ar fi la egalitate de puncte, 26. Ambele au beneficiat de rotunjire după sezonul regulat, dar echipa din Covasna ar fi avantajată pentru că a intrat în play-out cu un număr mai mare de puncte decât moldovenii.
FC Botoșani: O victorie sau o remiză cu Hermannstadt îi plasează sigur pe elevii lui Leo Grozavu peste ultimul loc direct retrogradabil, indiferent de rezultatul dintre Unirea Slobozia și Sepsi.
Dacă va pierde, FC Botoșani trebuie să spere că ialomițenii nu înving.
Citește și Incident cu urmări grave, la ieșirea din Comănești