Preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, Marius Bodea, a reacționat într-un comunicat la criticile aduse de ministrul Mediului reprezentanților municipalității în privința situației grave în care se află Iașul din cauza poluării.
Deputatul liberal precizează că ministrul a confirmat temerile că ieşenii riscă să plătească o amendă care poate ajunge şi până la 7 milioane euro pentru că Primăria nu a luat măsuri.
„Vizita ministrului Mediului la Iaşi, Graţiela Gavrilescu, a confirmat ceea ce noi, liberalii, spunem de mai bine de un an: Iaşul este într-o situaţie alarmantă în privinţa poluării, iar ieşenii riscă să plătească o amendă care poate ajunge şi până la 7 milioane euro. Toate acestea din cauza nepăsării şi indolenţei Primăriei Municipiului Iaşi care, nici până în acest moment, nu a întreprins demersurile necesare în vederea reducerii nivelului de poluare în Municipiul Iaşi.
Suntem primii la nivel naţional în privinţa depăşirilor cu pulberi în suspensie înregistrate la staţiile de monitorizare a aerului din Judeţul Iaşi (142 de depăşiri de la începutul anului), şi ultimii din ţară ca paşi realizaţi în vederea întocmirii unui Plan de Calitate al Aerului. România riscă să intre în procedura de infrigement din cauza Iaşului. Nici până în acest moment Primăria Municipiului Iaşi nu a reuşit să realizeze acest document prin care să prezinte un set articulat de soluţii pentru reducerea poluării.
Criticile doamnei Ministru s-au regăsit în mai multe rânduri în punctele de vedere pe care noi, liberalii, le-am transmis la nivelul Primăriei pentru reducerea poluării din Iaşi: scoaterea traficului greu din oraș cu suprataxarea traversării oraşului, stații de filtrare a aerului, regândirea transportului public metropolitan pentru a reduce traficul din oraş, sistem park & ride la intrările în oraş, regândirea sistemului de management al traficului, realizarea unui „plămân verde” al orașului în zona C.A Roseti, realizarea unui traseu eficient şi coerent pentru biciclete sau modernizarea transportului public prin achizitia de autobuze noi, electrice, prin fonduri europene, protejarea șantierelor și folosirea de materiale antiderapante ecologice pentru sezonul rece, nu asa cum am arătat, aruncarea de sorturi levigabile de nisip care apoi întră în plămânii nostri.
Din păcate, primarul Chirica nu a făcut absolut nimic din toate acestea.
Domnul Chirica răspunde tot timpul în bătaie de joc la propunerile venite din partea noastră, ale Opoziţiei. Dumnealui persiflează orice soluţie pentru că are o mentalitate profund nedemocratică. Mihai Chirica, după cum au putut vedea toți ieșenii, este mai degrabă preocupat de prejudicierea bugetului orașului prin tot felul de achiziții clar alterate.
Problema mediului nu mai este una de dispută între Putere şi Opoziție, este una de responsabilitate, de sănătate, de viaţă a noastră, a tuturor. Noi nu ne putem apăra singuri de acest fenomen, ci trebuie implicarea celor ce conduc orașul. Foarte bine că se pune gazon verde pe ici pe colo, dar înverzirea orașului nu asta înseamnă. Înverzirea oraşului presupune un set amplu de măsuri dintre cele enumerate mai sus și, în plus, grija faţă de vegetația generatoare de oxigen, cum ar fi perdele forestiere. Nu un amărât de gazon care are doar rol estetic.
Poluarea este un flagel care, pe nesimţite, ucide zeci de ieşeni anual. Lipsa acţiunii de la nivelul Primăriei pentru combaterea poluării este crimă cu premeditare, iar toţi cei care sunt responsabili de situaţia alarmantă în care am ajuns vor trebui să plătească”, se arată în comunicatul semnat de Marius Bodea.