Un autoturism în care se aflau patru persoane a fost lovit, luni dimineaţă, 29 septembrie 2025, de un tren în localitatea Băceşti, judeţul Vaslui.
Două persoane au ajuns la spital, potrivit Agerpres.
În urma impactului, nu au fost persoane încarcerate, doi bărbaţi care au suferit traumatisme lombare fiind transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
„Au fost trimise la caz două ambulanţe SAJ şi o ambulanţă ISU din Negreşti. Au fost găsite două victime conştiente şi coerente, ambele cu traumatism lombar.
Este vorba de doi bărbaţi, în vârstă de 26 şi 28 de ani, care au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Vaslui.
Celelalte două persoane din autoturism prezentau contuzii minore şi au refuzat transportul la spital”, a precizat purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui, Daniel Ungureanu.
Pompierii au asigurat măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor la locul producerii accidentului.
Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii evenimentului.
Citește și Soluții pentru a scăpa de stres





