Miercuri, 14 iulie, au fost luate primele măsuri concrete pentru siguranța pietonilor din comuna Nicolae Bălcescu, județul Bacău.
După ce la începutul lunii deputatul Cristian Ichim s-a deplasat în comună și a stat de vorbă cu localnicii, dar și cu reprezentanții Direcției de Drumuri, parlamentarul băcăuan a avut o întrevedere cu reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Iași, Secția de Drumuri și Poduri Bacău, cu cei de la IPJ Bacău și cu autoritățile locale, fiind analizate soluțiile care trebuie implementate în acest caz.
„În cadrul întâlnirii, am stabilit că în primă fază se vor face marcaje rezonatoare și spații interzise pentru autovehicule în zona trecerilor de pietoni, va crește numărul semnelor rutiere din zonă și se va face un marcaj rutier de tip covoare termoplastice antiderapante în zona trecerilor de pietoni.
În a doua etapă se vor amplasa insule de siguranță rutieră care separă benzile de circulație, după analizele întocmite de specialiștii în siguranță rutieră și autorități. Scopul principal este de a asigura protecția pietonilor care traversează șoseaua.
Iar ulterior s-ar putea lua în discuție montarea de semafoare. Toate aceste măsuri sunt aprobate în totalitate de autoritățile locale, care au promis susținere financiară.
Totodată, după implementarea acestora, agenți ai IPJ Bacău vor fi în zonă pentru a se asigura că toate regulile sunt respectate. Aceștia îi vor instrui și pe localnici care este rolul tuturor marcajelor și cum pot acestea să-i protejeze”, informează Cristian Ichim, într-un comunicat de presă.
Accidentele rutiere produse pe trecerile de pietoni din localitatea băcăuană Nicolae Bălcescu s-au înmulțit în ultima perioadă și, din acest motiv, 800 de localnici au semnat o petiție prin care cer să se facă ceva în această privință.
Citește și Atac la Cîțu, de la Iași!