FC Botoșani și Universitatea Craiova s-au întâlnit duminică seară, 31 august 2025, într-un meci care a contat pentru a opta rundă s SuperLigii României. Rezultat final: 1-1.
La meci au asistat peste 6.000 de oameni, inclusiv galeriile celor două combatante.
Jocul a fost unul ofensiv, cu mari ocazii de ambele părți, însă Anestis și Lung jr. au avut câteva parade de excepție.
În minutul 63, Simba a avut o incursiune pe dreapta, a întors în centru pentru Cicâldău, care a preluat și din poziție centrală a marcat, 0 – 1.
Bucuria oltenilor nu a durat prea mult, pentru că în minutul 72 Ongenda a împins mingea în poartă din apropiere, după o neînțelegere în defensiva oaspeților.
Spre final alb-albaștrii au forțat, dar în ultimul minut Mekvabishvili a trimkis slab dintr-o poziție centrală.
Leo Grozavu a mizat pe:
Anestis – Ilaș, Miron, Petro, Țigănașu – Papa (46 Bordeianu), Ongenda (84 Pavlovici), Aldair (76 Diaw) – Câmpanu (59 Mitrov), Dumiter, Mailat (59 Bodișteanu).
De cealaltă parte, Mirel Rădoi a schimbat în mare parte echipa care a învins joi pe Istanbul Bașakșehir, marile vedete Baiaram, Bancu, Al Hamlawi, Mora neregâsindu-se printre titulari sau nici măcar pe banca de rezerve.
Citește și Accident cu două victime în Onești





