Dan Voiculescu, fondatorul trustului Intact, a lansat un atac extrem de dur la adresa fostului prim-ministru tehnocrat Dacian Cioloș.
Printre altele, Voiculescu spune că Cioloș se folosește de violențele din Piața Victoriei pentru a câștiga notorietate în plan politic și îl întreabă pe acesta în numele cui vorbește atunci când adresează mesaje publice.
„În numele cui vorbești, Domnule Cioloș? În numele tinerilor care s-au uitat cu speranță la “guvernul tău de tehnocrați”, nevoiți fiind să lase părinți, familie și țară pentru a avea o pâine mai bună peste hotare? Vorbești în numele studenților eminenți care nu își găsesc locul aici, în țara asta frumoasă, să pună umărul la reconstrucția ei?
Ce ai făcut tu ca Ministru al Agriculturii în afară de a mai arunca o mână de pământ pe sărăcia pe care ai lăsat-o în urma ta? Ce ai făcut tu ca Prim Ministru în afară de a dezamăgi un popor întreg ce și-a pus speranțele în capacitățile și verticalitatea ta?
Cum simți românește când vezi că și tu ai contribuit la sărăcia neamului tău?
Iar acum, cu foarte multă îndrăzneală, te folosești de evenimentele triste din 10 august prin care a trecut România pentru a încerca să manipulezi o țară întreagă cu singurul scop ascuns de a-ți stăpâni foamea. Doar că foamea ta este diferită față de foamea oamenilor pe care încerci să îi manipulezi, singura ta foame este de putere. Da, este ușor să arunci cu pietre în alții, Domnule Cioloș, dar când faci un exercițiu de sinceritate, tu știi că demult nu mai simți românește. Poate nu ai făcut-o niciodată.
Păcat, Domnule Cioloș, binele dumneavoastră și al celor care stau în spatele dumneavoastră este răul unui popor care s-a uitat cu speranță la dumneavoastră atunci când v-a creditat”, a scris Dan Voiculescu, într-o postare pe blogul personal.
Vorbele de năduf ale unui puşcăriaş. Voiculescu, cel care a furat terenuri agricole ca să se îmbogăţească. De ce i se mai uită cineva în gură?!